Asistenta religioasa

ACASA >  Asistenta religioasa

BISERICA „SF. IOAN BOTEZATORUL”

Pentru satisfacerea nevoilor religioase ale bolnavilor, internaţi temporar in spital, se săvarşesc servicii religioase cu caracter permanent, atunci cand sunt solicitări urgente, dar şi in baza unui program afişat pe zile la biserică.

ACTIVITATI MISIONARE

  • Bolnavilor internaţi temporar in spital, dar şi cadrelor medicale, le sunt distribuite pliante cu invăţături creştin ortodoxe.
  • Zilnic exista intalniri cu bolnavii, se dau explicatii despre teologia suferinţei şi a bolii, doctrina ortodoxă.
  • Exista un pangar dotat cu iconiţe, cruciuliţe si carte religioasă.
  • HRISTOS DOCTORUL – revista bisericii care apare lunar şi este prezentată activitatea social-filantropică pe care o desfăşoară biserica spitalului.

ACTIVITATI CARITATIVE

  • In colaborare cu elevii Liceului „M. Sadoveanu” – Paşcani sunt ajutaţi periodic, cu imbrăcăminte şi hrană, copiii abandonaţi din spital organizandu-se in acest sens colecte .
  • Sunt ajutate persoanele sărace, internate in spital, cu sprijinul parohiei de unde provin, sau prin Biroul de Asistenta-Socială al Protopopiatului Paşcani sau al Primariei din municipiul Pascani.
  • Sunt identificate persoanele afectate de boli grave ce necesită medicamente costisitoare, fiind indreptate spre institutii (ONG-uri), ce pot oferi reduceri de preţ.
Adresa

str. Grădiniței, nr. 5, Mun. Pașcani
jud. Iași, ROMÂNIA

telefon

Telefon: 0232 763 600
FAX: 0232 765 060

Email

spitalulmunicipalpascani@gmail.com
spitalulmunicipalpascani@yahoo.com